Diverse

Diverse frustrări

1. Reacţie alergică la cronici de concerte făcute de "profesionişti"

Nu poţi fi obiectiv faţă de muzică. Fie îţi place, fie nu. Asta e. Şi dacă nu-ţi place, n-ai ce căuta în sală la concert. Cu atât mai puţin, nu ai dreptul să te legi de trupele care prestează, să faci cronici de concert în care să spui "trupa X nu cântă bine", "cover-ul ales a fost complet măcelărit de trupa asta de doi bani", "vocalista trage trupa în jos". Şi când menţionezi de la bun început că "trupele astea nu sunt tocmai genul meu", nu ai ce să mai continui. De asemenea, e lipsit de profesionalism să lauzi o singură trupă, nu pentru că îţi plac ci pentru că îţi sunt prieteni, şi să o faci să iasă în evidenţă tăvălind în mocirlă celelalte trupe.
Ah, şi să nu uităm. Dacă mergi la concert şi intenţionezi să scrii o cronică, stai în faţa scenei şi ţine ochii şi urechile la ce se întâmplă pe scenă, nu la masă cu spatele la scenă şi cu ochii şi amarul înecate în sticla de bere. Sticla de bere e înşelătoare, s-ar putea să-ţi arate altceva decât ce este de fapt. Mai ales când e vorba de mai multe sticle de bere.
Aşa. Şi cum poţi să spui că o trupă e o mare dezamăgire, când iniţial ai afirmat (tot tu, nu altcineva) că trupa respectivă nu e genul tău, şi deci nu aveai aşteptări de la ea? Că asta înseamnă "nu e genul meu", că nu-ţi place şi nu te interesează. Nu are cum să nu fie "genul tău", dar să ai pretenţii şi aşteptări. Nu domle, eşti dezamăgit atunci când eşti mare fan, când ştii că trupa aia poate multe, dar când vezi că pur şi simplu îşi bate joc. Aia se cheamă dezamăgire. Fanii HIM au fost dezamăgiţi în 2006 la Sibiu. Nu eu, pentru că eu n-am avut nici o treabă cu HIM. Eu am văzut Amorphis şi am fost fericită. Eu pot să spun că am fost dezamăgită de Nightwish în octombrie 2005, că au făcut scandal. Am fost dezamăgită de Nightwish când au apărut cu Anette la voce. Dar e imposibil ca un non-fan al unei trupe să fie dezamăgit de acea trupă. Ce naiba, puţin control al limbajului!
Ai prieteni muzicieni şi ai posibilitatea să spui ceva frumos despre ei, şi ce spui să fie publicat? Bravo, foarte frumos din partea ta, dar asta nu înseamnă că automat faci celelalte trupe de rahat pentru a-ţi scoate amicii în evidenţă. Nu le faci nici un bine spunând că sunt cei mai buni între rahaturi. Dimpotrivă, o trupă ceva mai răsărită între rahaturi nu va interesa pe nimeni. În schimb, una mai bună dintre alte câteva foarte bune s-ar putea să atragă atenţia. Ce dracu, vă daţi profesionişti, domniile voastre nu ştiaţi atâta lucru???
Apropo, dacă sala e aceeaşi pentru toată lumea, sunetiştii aceiaşi pentru toată lumea, e puţin cam imposibil ca o trupă să se audă prost şi alta să se audă bine, iar cea care se aude bine să fie fix aia care vrei tu.
Şi la final, dar nu în ultimul rând, nimeni nu e autoritate supremă în materie de muzică. Ai dreptul la părere, doar trăim în democraţie, dar tot democraţia zice că poţi să spui/faci ce vrei atâta timp cât nu-l deranjezi pe omul de lângă tine. Dacă spui că o trupă e de rahat, îl deranjezi pe omul de lângă tine. Poate el iubeşte trupa aia de rahat, aşa de rahat cum o vezi tu. Şi poate prin faptul că TU (adică doar TU... de fapt, cine dracu eşti TU, la urma urmei??) scrii tâmpenii despre acea trupă "de rahat", o să-i faci şi pe alţii să nu o asculte şi să "ştie" că ăia nu ştiu să cânte, pentru că TU ai zis aia pe un ton convingător. Nu-ţi place, nu asculta. Sunt mii de trupe care aşteaptă să fie ascultate. Atitudinea de "Eu sunt matur, am o vârstă şi ce spun trebuie luat în seamă şi dacă nu eşti de-acord cu mine eşti un idiot şi nu meriţi să discut cu tine" nu e agreată de toată lumea. Poţi să greşeşti. Şi gusturile nu se discută. La urma urmei, orice trupă, oricât de varză e, merită puţin respect pentru faptul că urcă pe scenă şi cântă. Sunt sigură că e foarte greu pentru un muzician să urce acolo sus şi să cânte în faţa unui "atotştiutor" ca tine.


2. Lecţie pentru profesioniştii care fac cronici de concerte: cum să faci o cronică de concert

- asigură-te că îţi place trupa la care mergi. Dacă nu îţi place, stai naibii acasă şi nu încurca locul. Ocupi un loc după care poate că plânge un fan nebun al trupei ăleia.
- dacă tot te-ai hotărât să mergi, ocupă un nenorocit de loc din care să vezi tot. "Tot" însemnând ce se întâmplă pe scenă. La o masă, cu spatele la scenă, e departe de a fi poziţia ideală a cuiva care scrie şi publică o cronică de concert.
- dacă ţi-e sete, bea apă/suc. Berea în cantitate mare n-o să te ajute să vezi/auzi mai bine ce se întâmplă pe scenă.
- dacă eşti prieten cu vreuna din trupe, treaba ta personală, dar măcar ai bunul simţ să nu arăţi asta în mod ostentativ în cronica ta, ridicând-o în slăvi, în timp ce pe celelalte trupe le tăvăleşti prin mocirlă. E de prost gust.
- când te apuci să scrii recenzia, lasă afară expresii de genul "trupele astea nu sunt tocmai genul meu". După o asemenea propoziţie nu mai urmează decât punct. Dacă trupele nu sunt genul tău, n-ai ce să comentezi despre ele.
- atenţie la exprimare. Sunt şi absolvenţi de litere printre cititori (aşa să ştii, rockerii nu sunt neapărat nişte cretini inculţi), şi rişti să le dai severe dureri de cap.
- nu eşti singurul din sală, şi câţi oameni atâtea păreri. Pe scurt, ceea ce scrii trebuie să arate realitatea, nu ce vrei tu. E cronică de concert, nu literatură şi nici jurnal intim.
- nu te chinui să faci pe obiectivul. Nu ai cum să fii obiectiv faţă de muzică. Şi nu lua atitudine de "eu ştiu tot", pentru că nu ştii. Oricine cu creier ştie că cel care scrie cronica e un om cu o părere, nu Dumnezeu în persoană. Fii subiectiv în limita decenţei. Nu o să-ţi taie nimeni capul dacă spui că ceva nu-ţi place, dar e irelevant pentru cititor dacă ţie îţi place sau nu. Şi dacă nu-ţi place, e destul să prezinţi trupa şi să spui ce au cântat. Nu uita că graniţa dintre frumos şi urât e foarte subţire, având în vedere faptul că ambele sunt relative.
- puţin respect, fir-ar să fie, pentru oamenii de pe scenă. Chiar dacă o trupă nu-ţi place, arată puţin respect pentru că s-a urcat pe scenă şi s-a chinuit să facă ceva. De multe ori nu e vina trupei că sună rău, ci a organizatorilor, a sculelor, a echipei tehnice sau a sălii (dar TU, ca profesionist, ar trebui să ştii asta, nu? Şi dacă da, atunci de ce nu ştii? Eu trebuie să-ţi spun?). Ele merită înjurate, dacă ţii neapărat să înjuri pe cineva. Lasă trupa în pace. Nu ţi-a plăcut, ok, atunci vorbeşte despre următoarea. Poate altora le-a plăcut şi îi doare la trei metri în spate că tu ai avut o zi proastă. Descarcă-ţi altfel frustrările.


3. Lecţie numărul doi pentru profesionişti: cum să fii cronicar de discuri

- alege ori o trupă care îţi place şi de la care aşteptai un material nou, ori una care cântă un gen pe care îl asculţi în mod regulat. Nu are sens să comentezi o trupă de heavy-power când tu eşti ascultător de gothic, de exemplu. Şi asigură-te că ştii bine cu ce se mănâncă genul cântat de trupa respectivă, că ştii prin ce se caracterizează, că ştii la ce să ciuleşti urechile.
- ascultă cu atenţie discul de câteva ori înainte să te apuci să scrii, pentru că e penibil să dai exemple de melodii şi să n-o nimereşti pe niciuna la descriere (aviz lui Nelu Brânduşan, recenzia Magica- Wolves &Witches... Amice, de câte ori zici că ai ascultat discul?...)
- leagă-te strict de calitatea muzicii. În momentul în care ai o chitară care sună bine, o voce frumoasă, o clapă bună, atmosferă extraordinară creată de instrumente acustice, cui mama dracu crezi că-i mai pasă că "a fost nevoie de 8 (opt!!!) oameni să facă discul ăla"? (asta spus cu ton de reproş). Am o idee, hai să ne luăm de Haggard, că ăia sunt douăzeci. Nu, am o idee şi mai bună, hai să ne luăm de proiectul Globus, că acolo sunt sute de oameni implicaţi pentru a face un disc. Dacă ŢIE ţi se pare că sunt prea mulţi muzicieni în trupa aia, scuze dar ai face un bine omenirii dacă te-ai lăsa de scris cronici de discuri. În cazul în care nu ştiai (şi iar te lauzi că eşti profesionist...), niciodată nu sunt prea mulţi, atâta timp cât îşi fac treaba bine. Dacă nu fac treabă, atunci e altceva. Dar aici intrăm la calitatea muzicii.
- fereşte-te de comparaţii cretine şi etichetări idioate. Nu orice trupă cu voce feminină e clonă Nightwish, nici nu cântă gothic.
- nu alege o trupă care nu îţi place, doar pentru că ai chef să tăvăleşti pe cineva. E urât.
- foloseşte un limbaj accesibil tuturor. Nu trebuie să demonstrezi nimănui ce vocabular elevat ai. S-ar putea să te alegi numai cu înjurături.


Despre organizări de concerte

Să fie clar de la bun început, sunt un simplu ascultător de muzică. Adică îmi place să descopăr trupe, să ascult muzica lor, să merg la concerte, eventual să-mi întâlnesc muzicienii preferaţi, nu pentru a le sări în cap şi a le urla un isteric "Te iubesc!!!", ci pentru a le spune personal că îmi place ceea ce fac şi eventual să schimb două vorbe cu ei, în limita timpului (lor) disponibil. Ştiu, nu e recomandat să-ţi întâlneşti idolii, dar asta e altă treabă.
Cum am spus, îmi place să merg la concerte atunci când bugetul şi timpul mi-o permit. Nimic nu se compară cu un concert rock. Luminile, muzica, atmosfera... În sfârşit, nu se poate descrie în cuvinte.
DAR
Trăim în România şi ne-am obişnuit să stăm cu braţele încrucişate şi să spunem că noi suntem săraci şi nu ne permitem şi ce se face la noi nu e de aceeaşi calitate cu ce se face în Occident. Întrebarea este: de ce? Trupe bune avem, ceea ce înseamnă că potenţial există. Însă ce folos că trupa este bună, dacă:
• sala nu are acustică bună?
• sonorizarea e sub orice critică?
• organizarea în sine e proastă?
De ce nu există în România săli de concerte? Adică săli speciale pentru concerte, cu acustică bună, cu scenă mare, cu formă propice unei manifestări de acest gen? Pentru că nu toate trupele vin vara, deci nu pot fi duse toate la Arenele Romane sau pe vreun stadion... Este nevoie şi de săli. De ce suntem nevoiţi să primim trupele în săli de sport, unde se aude oribil, în loc să existe câte o sală de concerte în oraşele mai mari?
Şi de ce în România nu există organizatori serioşi de concerte? Aflăm din când în când despre câte un concert, fanii se reped să cumpere bilete, apoi brusc se anunţă că respectivul concert nu va mai avea loc. Bineînţeles că în Occident nu se întâmplă asta. În Occident, un concert este confirmat şi aranjat şi pregătit cu un an înainte. În România aflăm de el cu o lună înainte, şi cu o săptămână înainte, când e sold-out, se anulează totul. Sau şi mai frumos, aflăm că a fost o ţeapă de proporţii.
Dacă totuşi se ţine, acolo distracţie: sunetul e groaznic, trupa nu are loc să se desfăşoare, unele trupe sunt confirmate sau anulate pe ultima sută de metri. Dar principala problemă rămâne sunetul. De ce în România nu avem tehnicieni buni? De ce firmele care aranjează sunetul nu fac un mic efort să cumpere scule mai bune? Nu multă lume are răbdare să asculte o trupă care nu are sonorizare bună. Iar acelei trupe îi merge buhu' că e slabă, că e varză, că e de căcat, că vocalul nu ştie să cânte etc.
În Occident, trupele refuză să cânte dacă nu au sonorizare bună, preferă să se spună despre ei că sunt fiţoşi şi ai naibii decât că nu ştiu să cânte. În România, bieţii oameni zic hai să o facem şi pe asta dacă tot am venit până aici, iar apoi vuiesc cronicile că trupa X face zgomot, nu muzică.
Şi de ce în România dai faliment când mergi la un concert? Biletele, drumul cu trenul până în oraşul în care se ţine concertul şi cheltuielile adăugate (mâncare, cazare) costă cât jumătate de salariu mediu pe economie (asta în caz fericit). Bineînţeles, după aceea se spune că publicul român nu e interesat de concerte, şi că la ce bun să aduci o trupă sau să organizezi un festival. Păi normal că nu e interesat, dacă nu îşi permite!

Trupe româneşti?...
Avem câteva trupe în România care cântă bine. Atât de bine, încât au atras atenţia caselor de discuri din străinătate. De ce? De ce case de discuri din străinătate? De ce nu există în România case de discuri interesate să lanseze şi să promoveze trupele româneşti (pe cele rock, nu pe cele comerciale de la radio/TV)? Se spune din start că publicul românesc nu e interesat. De unde ştim? I s-a dat publicului românesc şansa să asculte înregistrări de calitate ale trupelor româneşti? Nu, publicului românesc i s-a băgat în cap că ce e românesc e de căcat şi că doar ce e dincolo e bun, şi ajunge să ciulească urechile la trupe româneşti abia după ce sunt promovate dincolo, şi să cumpere un disc la preţ triplu faţă de cât ar costa dacă ar fi distribuit de o casă de discuri din România. Pentru că trebuie plătit şi transportul. Nu ar fi mai normal ca trupele româneşti să fie ascultate şi promovate întâi în România? Nu ar fi mai normal să ne lăudăm noi străinilor cu ce trupe avem, în loc să aflăm noi de la ei că avem trupe bune? Personal, mi se pare foarte ciudat ca trupele româneşti cunoscute pe plan european să fie înjurate de români pe diverse forumuri internaţionale şi susţinute în mod agresiv de străini. Nu e ceva greşit aici? Nu ar trebui ca în primul rând românii să susţină trupele româneşti? Suntem atât de nesiguri şi lipsiţi de coloană vertebrală, încât avem neapărată nevoie de confirmarea altora că ceva autohton este bun şi deci are voie să ne placă şi nouă. Nu există puncte de sprijin pentru cei care vor să facă ceva, şi apoi ne mirăm că mulţi îşi iau lumea în cap. Iar după ce reuşesc să facă ceva sprijiniţi de alţii, atunci urlăm în gura mare că ăia sunt români de-ai noştri. Nu, greşit. Nu sunt de-ai noştri. Nu avem dreptul să îi revendicăm, dacă nu am fost în stare să-i ajutăm să ne reprezinte. Nu avem dreptul să ne mândrim cu ei, dacă atunci când am fi avut ocazia să îi felicităm pentru ceea ce fac ne-am apucat să-i înjurăm şi să le spunem să se lase de meserie. Ce-am făcut noi pentru ei? I-am înjurat pe forumuri, i-am tăvălit prin recenzii şi prin cronici de disc. Şi nu pentru că ar fi fost răi, ci pentru că îndrăzneau să se ridice deasupra mediocrităţii, iar în România reacţia generală la încercarea de ridicare deasupra mediocrităţii este "Hai lasă că oricum n-ai nici o şansă, nu te mai chinui şi du-te ia-ţi o slujbă adevărată". Ăştia suntem, să nu ne ascundem după deget. Şi când se anunţă un concert sau festival cu trupe româneşti, replica următoare este "Şi cui îi pasă?". Păi normal, de ce să ne pese? Mai bine mergem să vedem o trupă care e pe val, sau care a fost cândva mare şi care acum, la sfârşit de carieră, vine şi pe la noi. De ce este înţeles prin definiţie că trupele alea sunt mai bune ca cele româneşti? De ce nu pot fi puse pe picior de egalitate? Sunt tot trupe, formate tot din muzicieni, care sunt tot oameni. Să nu se creadă că trupele străine sunt formate din extratereştri. Nu, doar au avut parte de sprijin şi promovare, şi astfel au ajuns să aibă concerte şi turnee. Dar noi, deşi din moşi-strămoşi ne lăudăm că ne iubim "ţara şi neamul", tot din moşi-strămoşi ştim că ce e străin e mai bun. Popor de ipocriţi şi de lingăi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Deci, recapitulare.
De ce nu avem în România:
• profesionişti care să scrie cronici de concerte şi recenzii de disc aşa cum trebuie
• profesionişti care să organizeze concerte
• săli de concerte
• profesionişti care să se ocupe de partea tehnică la concerte
• lume interesată să promoveze trupe româneşti

?

Răspuns: de aia. Pentru că e mai interesant să stăm cu mâinile încrucişate şi să ne lamentăm. Pentru că e mai simplu să hotărâm că publicul român nu e interesat de muzică românească. Pentru că e mai simplu să spunem că trupa X e varză decât să chemăm nişte tehnicieni profesionişti care să le aranjeze un sunet bun şi să le creem condiţii să se desfăşoare aşa cum trebuie. Pentru că e mai simplu să spunem că nu se poate decât să punem mâna şi să încercăm să facem ceva.