România stă extraordinar de bine la capitolul "cultură". De fapt, este ultra-saturată de cultură, motiv pentru care apar situaţii de genul ăsta .
Cine mai are nevoie să meargă la operă sau la teatru? Treburile astea sunt depăşite, demodate, înapoiate. Artă? Revoluţia muzicală de pe teritoriul României a stabilit de ceva timp care este arta adevărată. Artiştii care au mâncat muzică pe pâine de când au făcut ochi şi au Conservatorul la bord? Afară cu ei. Adevăratele dive sunt cele cu craci până în gât, decolteu până la buric şi silicoane la vedere. Adevăraţii artişti sunt cei care latră, behăie si orăcăie pe Televiziunea Naţională Favorit (după cum a numit-o o doamnă foarte cultă, şi anume directoarea unei şcoli generale din Timişoara. Care apropo, îi educă pe copii, îi învaţă chestii utile legate de cultură, că doar ăsta e rolul profesorului), cu mutrele schimonosite de profunzimea mesajului muzicii lor de suflet şi cu kilograme de aur la gât, pentru ca mesajul, foarte subtil de altfel, să ajungă totuşi la inima românului simplu.
Mi-e scârbă să trăiesc într-o ţară care îşi bagă picioarele în ea de artă. Mi-e scârbă să trăiesc într-o ţară care îşi bagă picioarele în ea de cultură. Mi-e scârbă să văd că totul este condus şi dirijat de o haită de babuini care abia ştiu să scoată cuvântul din gură, să văd că există trei posturi TV de manele, să văd că tot ce este frumos e considerat demodat. Daţi-o dracu de operă. Cui îi pasă de ea. Avem nevoie de cazino-uri şi de circ.
Mirage
