Magica- Dark Diary
Dark Diary este al cincilea album de studio al trupei de melodic-power Magica şi al treilea lansat sub patronajul casei de discuri AFM din Germania. În comparaţie cu albumele precedente, Dark Diary beneficiază de un sunet foarte bun, fiind mixat şi masterizat în Suedia de Ronny Milianovicz şi Jens Bogren, care s-au mai ocupat, printre altele, de nume mari ca Opeth, Paradise Lost, Hammerfall, Symphony X şi Amon Amarth.
Tracklist:
1. Anywhere But Home
2. Tonight
3. Never Like You
4. Wait For Me
5. Need
6. Release My Demons
7. On The Side Of Evil
8. My Kin My Enemy
9. Used To Be An Angel
10. We Are Horde
11. Dear Diary
Dacă până acum constănţenii abordau subiecte de tip mitologie şi fantasy, oarecum detaşate de realitate, Dark Diary se evidenţiază printr-o tematică mult mai matură şi mai profundă. Povestea albumului se bazează pe jurnalul unei tinere care conştientizează degradarea iremediabilă a umanităţii, ceea ce declanşează un disperat strigăt de revoltă şi neputinţă. Sentimentele puternice de ură şi furie sunt redate de o instrumentaţie foarte dură, clapele fiind "împinse" în spate pentru a face loc chitarei lui Bogdan "Bat" Costea; de asemenea, ritmul este unul rapid şi agresiv, făcându-se astfel simţită prezenţa celor doi membri noi, Sorin Vlad (chitară-bass) şi Hertz (baterie). Tot acest "măcel" (în sensul bun al cuvântului) culminează cu vocea solistei Ana Mladinovici, o voce excepţională care trece cu uşurinţă de la notele înalte şi suave la cele mai joase cu sonoritate gravă şi întunecată.
Ca întreg, Dark Diary este un album bine închegat ce arată siguranţa de sine a unor muzicieni maturi şi foarte stăpâni pe ei şi pe instrumentele lor. Piesele sunt conectate între ele atât prin ideea comună, jurnalul fetei (care poate fi citit pe site-ul oficial al trupei sau ascultat ca audiobook pe CD, dupa preferinţe), cât şi prin muzica propriu-zisă; piesele curg una din alta în mod firesc, fără ca linia melodică să fie una simplistă sau repetitivă.
Albumul începe în plină forţă cu piesa Anywhere But Home, o piesă foarte potrivită pentru a deschide un album şi pentru a trezi interesul pentru ceea ce urmează, şi continuă în acelaşi ton cu Tonight. Ambele piese sunt străbătute de pasaje zdravene de chitară ce nu pot trece neobservate şi conduse de o voce puternică şi expresivă. Dacă ascultătorii mai vechi sunt obişnuiţi cu vocea caldă şi dulce a Anei, ei bine, acum vor avea o surpriză, pentru că vocea de aici este oricum, numai caldă şi dulce nu. Dimpotrivă, avem de-a face cu o voce rece, cu nuanţe extrem de agresive, care se potriveşte perfect cu furia exprimată de versuri.
Dar partea interesantă abia începe. Never Like You este a treia piesă de pe album şi, ca versuri şi atitudine, aminteşte oarecum de This Is Who I Am de pe mai vechiul HEREAFTER (2007), însă la cu totul alt nivel. Chitara devine de-a dreptul explozivă, secţiunea ritmică ameninţă cu declanşarea unui cutremur, iar pe lângă vocea dezlănţuită a solistei se aud nişte răgete de fundal, contribuind şi mai mult la atmosfera generală a piesei.
Wait For Me, pentru care a fost realizat si primul videoclip de pe Dark Diary, este o piesă aparent mai liniştită, un respiro binevenit după furtuna de dinainte. Chitara îşi face treaba în continuare, dar lasă mai mult spaţiu vocii, care este mai calmă şi încântă prin naturaleţe. Liniştea nu ţine mult, deoarece urmează Need, introdusă de o chitară ameninţătoare, care ne avertizează din primele secunde în legatură cu ce se va întâmpla mai departe. Clapele se fac ceva mai auzite decât pe restul pieselor, fără însă ca materialul să o dea în simfonii. Piesa rămâne una dintre cele mai dure de pe album, vocea revenind la atitudinea nu foarte prietenoasă de la început şi devenind încă şi mai agresivă pe Release My Demons. Aceasta din urmă se evidenţiază printr-o atmosferă sumbră, aproape gothică, dar riff-urile ne amintesc, totuşi, că ne aflăm pe teritoriul power-metal-ului, iar atingerea gothic-ului rămâne doar la nivel de versuri.
„Oare suntem de partea răului, pentru ca suntem diferiţi?”, aceasta este întrebarea pe care o aduce în discuţie piesa urmatoare, On The Side Of Evil, unde se poate asculta, printre altele, şi un frumos duet Ana-Bat la refren.
My Kin My Enemy este singura piesă despre care se poate spune că este prea simplă şi care are o linie melodică prin nimic specială; însă aceasta este doar prima impresie. Trebuie menţionat faptul că, aici, Ana excelează din plin, punând la bătaie întregul arsenal de care dispune. Vocea ei se dovedeşte a fi extrem de flexibilă, trecând cu uşurinţă de la tonurile agresive ale refrenului la o voce delirantă, de o dulceaţă înşelătoare, gata oricând să se transforme într-un strigăt de revoltă; ceva asemănător se întâmplă şi pe Used To Be An Angel.
We Are Horde, având un ton ceva mai optimist decât atmosfera generală a albumului, scoate în evidenţă armonia instrumente-voce, care se completează reciproc într-un mod mai mult decât satisfăcător. Vocea solistei este secondată de voci masculine, ceea ce aduce un plus de energie piesei.
După atâta furie şi revoltă, este nevoie de acel moment în care ascultătorul să îşi poată trage sufletul, pentru ca efectul catarctic să se manifeste, şi balada Dear Diary îndeplineşte cu succes acest rol. Melodia este una simplă, cântată doar la clape, iar vocea este dulce, aproape copilărească. Lăsând senzaţia unui epitaf, această piesă este o încheiere mai mult decât potrivită pentru un album ce debordează de energie, forţă şi furie dezlanţuită.
Ca bonus track, pe varianta deluxe poate fi audiată şi piesa Victory (cover Running Wild). Nu sunt foarte multe de spus aici; este o interpretare excelentă a piesei celor de la Running Wild. Dacă vă place Running Wild, şi dacă vă place Magica, şi dacă nu aveţi vreo problemă cu coverurile, sigur vă va plăcea această variantă.
PisicaNeagra
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Scrisoare pentru părinţi
Stimaţi părinţi, care sunteţi şi care aveţi în dotare unul- doi- nşpe plozi, vă rugăm cu respect, umilinţă şi plecăciuni să vă educaţi odraslele.
Scumpă mumă din popor!
Disney Channel, Taraf TV, Etno şi Favorit NU sunt posturi de televiziune cu rol educativ. Hannah Montana NU este un exemplu demn de urmat, este doar o pupăză care se scălâmbăie. Personajele care rag, behăie, orăcăie sau chelălăie pe "televiziunea naţională Favorit" NU sunt artişti, NU ştiu meserie, NU au habar de ceea ce înseamnă muzică; sunt doar nişte specimene subumane făcătoare de zgomot. Dacă vrei să îţi educi copilul lăsându-l să se uite la TV, există şi alte canale. Şi există şi opţiunea "block" pentru canalele de incultură.
Copilul NU este şef, NU are dreptul să comande şi să aibă pretenţii. Şeful eşti TU. Şi când TU spui ceva, aşa rămâne. Dacă îi spui căcatului cu ochi care se cheamă copilul tău că are teme de făcut, sau că azi va lua la şcoală un pacheţel pregătit de acasă şi nu o căruţă de bani, sau că te va ajuta la curăţenie/ mâncare/ cumpărături (bineînţeles, după puterea lui, că doar n-o să-l pui pe ăla micu să care o plasă de zece kile după el), răspunsul lui va fi "Bine!", "Da", "Imediat!", NU "N-am chef", "Aia să faci tu" sau "S-o crezi tu!". Răspunsurile din urmă vor fi răsplătite automat de o palmă peste gură. Nu, scumpă mumă din popor, căcatul cu ochi NU va muri dacă va primi o palmă peste gură. Nu-i vor sări dinţii pe pereţi, nu i se va muta faţa la spate, nu va rămâne traumatizat pe viaţă, nu va necesita şedinţe la psihiatru. De asemenea, când tu îi spui să îşi lase pantofii de stradă la uşă şi să nu intre cu ei în casă, nici în pat, el se va conforma imediat. Întrebarea lui inocentă "Dar ce-are?", însoţită de intrarea dragului tău pui mic cu papucii murdari de noroi în casa tocmai atunci măturată şi aspirată, va avea ca răspuns o palmă, sau două, sau câte va fi nevoie. Plânge? Asta e, se mai întâmplă şi căcaturi. Pentru a-l opri din orăcăială, mai cârpeşte-i o palmă, măcar să aibă pentru ce plânge.
Dacă plodul face mofturi la mâncare, înseamnă, dragă mumă din popor, că nu îi este foame. Nu trebuie decât să îi spui frumos "Puiu mamii, asta am făcut de mâncare, altceva nu este. Nu-ţi convine, afară la joacă. Şi când ţi se face foame, aceeaşi porţie te aşteaptă uite aici." Stai liniştită, nu va crăpa puiuţul de foame. Fă-i aşa de vreo două ori şi vei vedea ce se întâmplă. (clar, această regulă nu se aplică în cazul alergiilor şi contraindicaţiilor medicale).
Şi, nu în ultimul rând, scumpă mumă din popor, rahatul tău cu ochi trebuie să înveţe cum să se poarte cu domnia ta, cu domnia-sa tătic-su şi cu celelalte personaje cu care intră în contact. Dacă tu eşti proastă de bubui şi îi permiţi să ţi se urce în cap, treaba ta. Dar ceilalţi nu sunt obligaţi să îi suporte mofturile, toanele, isteriile, gălăgia, obrăznicia, proasta creştere. Clar? Aşa că fă bine şi învaţă-l că atunci când va fi mare, n-are decât să facă ce vrea, dar atâta timp cât e doar un căcat cu ochi, care abia ştie să meargă la WC singur şi care nu e în stare nici să se şteargă la nas cum trebuie, nu are el ce să le comenteze celor mai mari ca el. Dacă totuşi îl laşi de capul lui, atunci să nu te miri dacă îi aplică alţii sus-numitele şi înşiratele perechi de palme. Nu-ţi convine, atunci pune mâna şi dă-i-le tu.
Dragă tată de familie!
Dacă doamna ta e o fire energică şi chiar încearcă din răsputeri să îşi educe plodul, stai dracului deoparte şi nu te băga. Dacă tot te bagi, ar fi ok să o ajuţi. Dacă nu-ţi convin metodele ei, ieşi afară. Nu te apuca să faci pe deşteptul şi să îi aduci critici de faţă cu ăla micu. Copiii, dragă tată de familie, sunt ai dracului de deştepţi şi habar n-ai cât de repede se prind de unele chestii. Cum ar fi faptul că tu te crezi mare sculă pe basculă în casa aia şi că nevastă-ta e un fel de chestie care trebuie să se uite în gura ta şi să facă ce vrei tu, inclusiv să te şteargă la fund, că singur nu eşti în stare. Fi-tu îţi va imita comportamentul până în cel mai mic detaliu. A, asta era şi ideea? Bine, dragă tată de familie, felicitări: vei avea un fecior nalt ca bradu şi prost ca gardu, care nu va fi în stare să facă nimic de unul singur şi care, eventual, îţi va da în cap mai târziu, pentru că nu ai fost în stare să-l înveţi nişte reguli elementare de comportament.
Aşa că, stimaţi părinţi, dacă nu sunteţi în stare să vă creşteţi copiii şi nu sunteţi conştienţi de faptul că acei copilaşi drăguţi sunt oamenii de mâine, ar fi ok să nu mai faceţi copii. Şi dacă i-aţi făcut deja, să-i împuşcaţi.
Cu plecăciuni, respect şi multă considerăţiune,
Mirage.
Scumpă mumă din popor!
Disney Channel, Taraf TV, Etno şi Favorit NU sunt posturi de televiziune cu rol educativ. Hannah Montana NU este un exemplu demn de urmat, este doar o pupăză care se scălâmbăie. Personajele care rag, behăie, orăcăie sau chelălăie pe "televiziunea naţională Favorit" NU sunt artişti, NU ştiu meserie, NU au habar de ceea ce înseamnă muzică; sunt doar nişte specimene subumane făcătoare de zgomot. Dacă vrei să îţi educi copilul lăsându-l să se uite la TV, există şi alte canale. Şi există şi opţiunea "block" pentru canalele de incultură.
Copilul NU este şef, NU are dreptul să comande şi să aibă pretenţii. Şeful eşti TU. Şi când TU spui ceva, aşa rămâne. Dacă îi spui căcatului cu ochi care se cheamă copilul tău că are teme de făcut, sau că azi va lua la şcoală un pacheţel pregătit de acasă şi nu o căruţă de bani, sau că te va ajuta la curăţenie/ mâncare/ cumpărături (bineînţeles, după puterea lui, că doar n-o să-l pui pe ăla micu să care o plasă de zece kile după el), răspunsul lui va fi "Bine!", "Da", "Imediat!", NU "N-am chef", "Aia să faci tu" sau "S-o crezi tu!". Răspunsurile din urmă vor fi răsplătite automat de o palmă peste gură. Nu, scumpă mumă din popor, căcatul cu ochi NU va muri dacă va primi o palmă peste gură. Nu-i vor sări dinţii pe pereţi, nu i se va muta faţa la spate, nu va rămâne traumatizat pe viaţă, nu va necesita şedinţe la psihiatru. De asemenea, când tu îi spui să îşi lase pantofii de stradă la uşă şi să nu intre cu ei în casă, nici în pat, el se va conforma imediat. Întrebarea lui inocentă "Dar ce-are?", însoţită de intrarea dragului tău pui mic cu papucii murdari de noroi în casa tocmai atunci măturată şi aspirată, va avea ca răspuns o palmă, sau două, sau câte va fi nevoie. Plânge? Asta e, se mai întâmplă şi căcaturi. Pentru a-l opri din orăcăială, mai cârpeşte-i o palmă, măcar să aibă pentru ce plânge.
Dacă plodul face mofturi la mâncare, înseamnă, dragă mumă din popor, că nu îi este foame. Nu trebuie decât să îi spui frumos "Puiu mamii, asta am făcut de mâncare, altceva nu este. Nu-ţi convine, afară la joacă. Şi când ţi se face foame, aceeaşi porţie te aşteaptă uite aici." Stai liniştită, nu va crăpa puiuţul de foame. Fă-i aşa de vreo două ori şi vei vedea ce se întâmplă. (clar, această regulă nu se aplică în cazul alergiilor şi contraindicaţiilor medicale).
Şi, nu în ultimul rând, scumpă mumă din popor, rahatul tău cu ochi trebuie să înveţe cum să se poarte cu domnia ta, cu domnia-sa tătic-su şi cu celelalte personaje cu care intră în contact. Dacă tu eşti proastă de bubui şi îi permiţi să ţi se urce în cap, treaba ta. Dar ceilalţi nu sunt obligaţi să îi suporte mofturile, toanele, isteriile, gălăgia, obrăznicia, proasta creştere. Clar? Aşa că fă bine şi învaţă-l că atunci când va fi mare, n-are decât să facă ce vrea, dar atâta timp cât e doar un căcat cu ochi, care abia ştie să meargă la WC singur şi care nu e în stare nici să se şteargă la nas cum trebuie, nu are el ce să le comenteze celor mai mari ca el. Dacă totuşi îl laşi de capul lui, atunci să nu te miri dacă îi aplică alţii sus-numitele şi înşiratele perechi de palme. Nu-ţi convine, atunci pune mâna şi dă-i-le tu.
Dragă tată de familie!
Dacă doamna ta e o fire energică şi chiar încearcă din răsputeri să îşi educe plodul, stai dracului deoparte şi nu te băga. Dacă tot te bagi, ar fi ok să o ajuţi. Dacă nu-ţi convin metodele ei, ieşi afară. Nu te apuca să faci pe deşteptul şi să îi aduci critici de faţă cu ăla micu. Copiii, dragă tată de familie, sunt ai dracului de deştepţi şi habar n-ai cât de repede se prind de unele chestii. Cum ar fi faptul că tu te crezi mare sculă pe basculă în casa aia şi că nevastă-ta e un fel de chestie care trebuie să se uite în gura ta şi să facă ce vrei tu, inclusiv să te şteargă la fund, că singur nu eşti în stare. Fi-tu îţi va imita comportamentul până în cel mai mic detaliu. A, asta era şi ideea? Bine, dragă tată de familie, felicitări: vei avea un fecior nalt ca bradu şi prost ca gardu, care nu va fi în stare să facă nimic de unul singur şi care, eventual, îţi va da în cap mai târziu, pentru că nu ai fost în stare să-l înveţi nişte reguli elementare de comportament.
Aşa că, stimaţi părinţi, dacă nu sunteţi în stare să vă creşteţi copiii şi nu sunteţi conştienţi de faptul că acei copilaşi drăguţi sunt oamenii de mâine, ar fi ok să nu mai faceţi copii. Şi dacă i-aţi făcut deja, să-i împuşcaţi.
Cu plecăciuni, respect şi multă considerăţiune,
Mirage.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)